duminică, 1 iulie 2012

Sfințirea Catedralei din Negrești-Oaș




Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit, astăzi, 1 iulie 2012, înconjurat de un sobor format din 17 ierarhi membri ai Sfântului Sinod, preoți și diaconi, și în prezența a mii de credincioși, Catedrala cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor din oraşul Negreşti-Oaş, județul Satu-Mare.

După slujba de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat importanța construirii unei biserici pentru viața credincioșilor ortodocși: ”Am sfințit această Catedrală nouă și frumoasă. Potrivit tradiției noastre ortodoxe românești în ziua sfințirii unei biserici toți credincioșii ortodocși, bărbați și femei, primesc binecuvântarea de a intra în Sfântul Altar pe ușa dinspre miază-noapte, sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă și în taină se roagă, zicând: Sfințește Doamne viața noastră așa cum a fost sfințită această biserică. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască bucuria de a fi ctitori, binefăcători și miluitori, pentru că tot ceea ce facem pentru Biserica lui Hristos este răsplătit de El. Hristos a împrumutat de la noi mâinile noastre și priceperea noastră ca să construim catedrala și această demnitate de a deveni mâinile lui Hristos sau ale Sfintei Treimi pentru a construi o biserică sfințită, Casă a Sfintei Treimi, este una dintre cele mai mari demnități de slujire în lumea aceasta pentru un om. Tuturor vă dorim pacea și bucuria sfinților, ajutor de la Dumnezeu, sănătate și mântuire”.

La final, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a dat citire Hrisovului de sfințire a Catedralei din Negrești-Oaș.

În continuare, Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă noua catedrală înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. 





Sursa: Basilica.ro

duminică, 24 iunie 2012

Sfantul Ioan de la Suceava


Sfântul Ioan cel Nou

S-a născut în jurul anului 1300, din părinți creștini și care i-au transmis această dragoste și lui. În viața sa, a împlinit porunca iubirii aproapelui, purtându-se cu toata cuviința față de cei din jurul său, așa cum își desăvârșise învățătura de la dascălii și preoții cetății. Localiatea sa de baștină este Trapezunt, unde se îndeletnicea cu negoțul. Călătoriile sale fiind cu precădere pe malurile Mării Negre în scopul înfăptuirii negoțului dar unde își marturisea și credința în Iisus Hristos și pe care o propovăduia și celor din jurul său.


Vorba lui Ioan mergea la sufletul multora, mai ales a celor nevoiași, dar au fost și oameni care l-au pizmuit pentru asta. Unul dintre aceștia a fost si negutatorul apusean Reitz, care își arata fățiș împotrivirea față de credința propovăduită de el. Se pare că această ură l-a făcut pe Reitz să caute răzbunare, dorind să-l piardă pe tânărul Ioan. Așa se face că pe când Ioan era la Cetatea Alba - ocupată atunci de tătarii nogai - negustorul Reitz l-a mințit pe eparhul cetatii că Ioan dorește să treacă la religia cea straveche a tătarilor. Dând crezare, dregătorul tătar l-a chemat la el pe Ioan, fiind încantat de "intenția" sa de a trece la credința eltaică. Înțelegând urzeala negustorului vienez Reitz, Ioan și-a dat seama de situația în care a fost pus și de ceea ce i se va putea întampla dacă îl refuză pe tătar. Mânat de imboldul puternicei sale credințe, Ioan a refuzat să renunțe la Hristos - "care l-a ocrotit și i-a dat deplina bucurie a credinței și a iubirii". Răspunsul său: "Preaputernice eparhe, vorbele care ți s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc sa disprețuiesc bunătatea pe care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepad de Hristos "lumina lumii"", l-au mâniat pe eparh ce a considerat asta drept o insultă la credința tătărască. De aceea a poruncit ca Ioan să fie supus unor munci groaznice.

Însă caznele la care a fost supus Ioan i-au intărit intreaga ființă, a dobandit "cununa" vieții veșnice. "Pentru aceasta i s-a luminat fața de o lumina strălucitoare mai presus de fire." Văzând că muncile la care a fost supus nu a avut nici un efect asupra credinței sale, ighemonul l-a ispitit cu promisiunea că-i v-a vindeca rănile cu ajutorul celor mai iscusiți medici, însă Ioan i-a răspuns: "...nu te îngriji de rănile trupului meu, căci prin cele stricăcioase se dobândesc cele netrecătoare. numai cel ce rabdă până la sfarsit se va mântui" Acestea l-au mâniat și mai tare pe eparh care a poruncit ca Ioan să fie supus la tortură cruntă. A fost legat de coada unui cal și târât pe caldarâm. Deși trupu-i era sfâșiat de pietrele străzilor, buzele-i șopteau rugăciuni către Atotputernicul. Asta l-a determinat pe unul dintre chinuitori să-și scoată sabia și să-i taie capul. "Astfel, prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea nevestejită a slavei sfinților și vrednicia de a fi unul din "casnicii" Lui." Ighemonul și ceilalți dregători tătari din cetate n-au dat voie creștinilor să-i ia trupul de pe drum și să-l îngroape după rânduiala creștinească. Dar Dumnezeu, în dragostea sa nemarginită față de aleșii săi, a trimis trei îngeri din cer care i-au tămâiat trupul. Un necredincios din cetate, văzând aceasta arătare a îngerilor în vesminte strălucitoare, a crezut că sunt preoți creștini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit sa facă slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul și săgeata ca să tragă asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune, mâinile i-au ramas lipite de arc și de sageată; a fost izbăvit de pedeapsă cerească numai după ce a mărturisit ce urmărea să facă. Aceste minuni l-au infricoșat pe conducatorul cetății, care a îngăduit creștinilor să ridice trupul lui Ioan și să-l înmormânteze după rânduiala creștină. A fost îngropat in cimitirul din Cetatea Alba.

Nevrednicul Reiz, fără să aibă mustrări de constiință pentru ucidera lui Ioan, și-a pus în gând să mai săvârșească o nelegiuire. Văzând el insuși ce minuni s-au petrecut cu trupul lui Ioan, s-a gândit să-l dezgroape în ascuns și să-l ducă în țara sa, pentru că de asemenea revărsări de daruri minunate care aveau loc in jurul trupului său să se bucure concetățenii săi. Dar și de data aceasta s-a întamplat o minune. Pe când încerca să-l dezgroape, noul mucenic i s-a aratat în vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu-i gândul lui Reiz. Într-adevăr, mergând la cimitir, l-a surprins pe acesta cum încerca să ia trupul lui Ioan. De aceea, preotul a înștiințat obstea credincioșilor din Cetatea Alba care au ridicat trupul neputrezit al noului mărturisitor al lui Hristos și l-au dus în altarul unei biserici din oraș. Rămășițele sale pământești, neputrezite și răspândind bună mireasmă, puteau fi considerate acum ca sfinte moaște. Ele au ramas în aceasta biserică aproximativ 70 ani, revarsând multe daruri asupra creștinilor care veneau și îngenunchiau în fața lor, cerând mijlocirile sale în fața Parintelui ceresc. Vestea minunilor ce se săvârșesc prin moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou se răspândșste în toata Țara Moldovei, al cărui ocrotitor a fost socotit atunci evlaviosul domn Alexandru cel Bun, care cu înțelepciune reușește să obțină din partea Patriarhiei Ecumenice recunoașterea canonică a mitropolitului Moldovei, Iosif Musat dorea ca această împlinire istorică și de mare importanță bisericească s-o pecetluiască cu mutarea sfintelor moaște ale Mucenicului Ioan ce Nou de la Cetatea Alba la Suceava, unde își fixase reședința și noul ierarh. În legatură cu orașul în care a pătimit Sfântul Ioan - numit acum "cel Nou", spre a se deosebi de Sfântul Ioan Botezatorul sau de alți sfinți cu acest nume -, s-a crezut mult timp ca este vorba de Cetatea Alba de la gurile Nistrului, oraș care a aparținut secole în șir Moldovei, apoi Romaniei întregite. Mai nou, unii învătați consideră că este vorba de o localitate cu același nume de lângă strâmtoarea Kerci, din Crimeea.


 
 
În anul 1402, Alexandru cel Bun a adus moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou la Suceava. Alaiul cu moaștele Sfantului Ioan au fost intampinat la locul numit "Poiana Vlădicăi", în apropiere de Iași, de către domnitor și soția sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregători, egumeni, călugări, preoți și credincioși, care l-au însoțit până la Suceava. Acolo au fost așezate în biserica Mirăuți, care cu multe refaceri de mai târziu, dăinuiește până azi. Moaștele au ramas în biserica Mirăuți până în anul 1589, când au fost mutate în noua catedrală mitropolitană din Suceava - cu hramul Sfantului Gheorghe - ctitorita în prima jumătate a secolului al XVI-lea de domnitorii Bogdan III și fiul său Ștefăniță.
Se cunosc mai multe minuni înfaptuite de moaștele Sfântului Ioan cel nou de la Suceava. una dintre ele este amintită de Petru Movilă al Kievului: La 2 iunie 1622 Suceava era amenințată să fie cotropită de tătari. Locuitorii se refugiau în toate părțile. Preoții slujitori la biserica în care erau adăpostite moșstele au voit să ia racla să o ducă în cetatea Suceava, dar n-au putut să o ridice. Au ințeles că Sfântul nu voia să fie dus în altă parte și că-i va ocroti, încât au continuat să se roage ca orașul să nu cadă în mâna cotropitorilor. Într-adevar, o ploaie torențiala a împiedicat pe tătari să mai asedieze orașul.
Moaștele au ramas în Suceava până în anul 1686, când a intrat cu oaste în Moldova regele Jan Sobieski al Poloniei. La retragere, a luat cu sine în Polonia și pe mitropolitul cărturar Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el, din Suceava, moaștele Sfântului Ioan cel Nou, odoarele și documentele Mitropoliei. Au fost duse și așezate la Jolkiew, unde a vietuit și mitropolitul Dosoftei până la moarte (1693). Cinstitele moșste au ramas în pământ străin până în 1783, când episcopul Dosoftei Herescu de la Rădăuți a reușit să le readucă acasă, fiind reașezate tot în fosta catedrală mitropolitană cu hramul Sfântului Gheorghe. Aducerea lor a fost posibilă pentru că la acea dată atât partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orasul Suceava, cât și o parte din Polonia (cu orasul Jolkiew) erau încorporate în Imperiul Austriac (sau habsburgic). O nouă strămutare a lor a avut loc în cursul primului război mondial, când, spre a fi ocrotite, au fost duse la Viena și adăpostite în capela ortodoxă română din acelasi oraș. Revenirea Bucovinei și a Basarabiei la țara-mamă, în 1918, a făcut ca Sfantul Ioan să devină iarăși ceea ce a fost veacuri de-a rândul, adică "ocrotitorul a toata țara Moldovei".
Patimile Sfântului Ioan cel Nou au fost reprezentate în pictura multor biserici din Moldova. Chipul său apare pentru prima oară in pronaosul bisericii de la Dobrovăț, de lângă Iași, în 1529. Câțiva ani mai târziu, în 1546, a fost zugrăvită viața și patimirea sa în 12 scene, pe peretele de sud al bisericii mănăstirii Voroneț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Scene asemanatoare apar și în pictura catedralei episcopale din Roman. în pridvorul închis al bisericii mănăstirii Sucevița, ctitoria Movileștilor, apar 14 scene din viața și pătimirea sa.
Scene cu pătimirea Sfâmtului Ioan cel Nou se pot admira și în pictura interioară a bisericilor de la mănăstirile Secu și Sihăstria din jud. Neamț.

Sursa: Wikipedia



Link Within

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...